Biodiversitatea – varietatea ecosistemelor, a speciilor și a genelor – reprezintă capitalul natural al lumii, iar conservarea ei este una dintre prioritățile majore ale Uniunii Europene în materie de mediu.
Pentru că nu pot fi măsurate toate aspectele biodiversității, au fost elaborați „indicatori” ai biodiversității la nivel european. Aceștia constituie un instrument rapid și ușor de utilizat pentru evidențierea mesajelor esențiale și prezentarea tendințelor generale ale situației biodiversității din Europa.
Indicatorii biodiversității constituie totodată o parte fundamentală a elaborării politicilor, întrucât oferă un mecanism de feedback extrem de important pentru a determina dacă politicile și acțiunile UE au efectul dorit.
Ultimele evaluări efectuate pe baza indicatorilor au arătat că, deși s-au înregistrat unele progrese, situația biodiversității la nivelul UE este în continuare îngrijorătoare.
În cadrul acestui proces, UE a elaborat o situație de referință a biodiversității pentru anul 2010, care a constituit un punct de pornire pentru evaluarea schimbărilor care se vor produce în viitor în acest domeniu, de exemplu ca rezultat al politicii UE.
Prin monitorizarea se dorește urmărirea indicatorilor importanți, dar și protejarea zonelor studiate. Datorită acestui studiu amănunțit, companiile ce au ca activitate în zonele și ariile protejate, pot primi date semnificative ce vor contribui la formarea viitoarelor strategii și măsuri pentru protejarea mediului înconjurător.
Monitorizarea implică alcătuirea unor echipe multidisciplinare, formate din specialiști și experți biologi, în avi-faunistică, ihtiologi, herpetologi, în habitate diverse care conlucrează la studierea indicatorilor stabiliți pentru monitorizare și elaborarea raportului.
Consaltis Consultanță și Audit are experți atestați de Asociația Română pentru Mediu pentru monitorizarea biodiversități și a construit o echipă deosebită de experți cu care poate acoperi orice domeniu de studiu.